Fantezie

Fantasy-Bridge-fantasy-31349354-1600-1200Îmi zvâcnesc tâmplele. N-am avut o zi prea grea, dar, cel mai probabil, readaptarea la ritmul obișnuit al vieții mele a fost un pic mai grea decât mi-am imaginat. Cele două săptămâni de vacanță m-au învățat să trăiesc după alte coordonate, iar acum, când trebuie să turez din nou motoarele, nu mi se pare acest lucru tocmai ușor.  Dar trebuie să mă adun cumva. Mâine va fi tot zi cu muncă.

Închid ochii în speranța că, în câteva clipe, mă voi relaxa și voi scăpa de zgomotul și loviturile de ciocan care îmi strivesc gândurile parcă în aceeași cadență cu a propriei mele respirații. Mă afund în văztuneric și, lipsită de văz și cufundată într-un profund întuneric, mă simt puțin mai bine. Încerc să îmi golesc mintea de orice, dar nu este așa ușor.  Un psiriduş bate sarabanda pe nervii mei și, de undeva din spate, tic-tacul unui orologiu face colorarma și mai stridentă.  Dacă aș avea un pistol i-aș ținti limba ascuțită si fosforescentă și ar tăcea. De undeva simt, amețitor, miros de cafea. Tic-tac și miros de cafea! Ce exasperanțe! Mai bine un ceai, îmi șoptește un gând amețit. Ca și mine, și el și-a luat doza de iarnarcotic. Îl alung și mă las purtată, de altul, într-un peisaj vienelar. În față Gloriette cu silueta sa caneluridă, nămeți cât casa, un olimpotab care se plimbă printre ei. La dreapta un dezmât care este în toi. Ce mai petrecere! Dansează, cântă și se strigă pe nume unii pe alții. Parcă deslușesc câteva… Maya, Jora, Meowrice, Griska… și mai departe nu mai înțeleg. Un curcosaur și-a făcut apariția printre ei și, în loc să îi pună pe fugă, a stârnit un joc nebun. El le vorbește despre tangouri și pași de vals, despre frăție și afinitate, afișând, evident, un zâmbet asigurmand; gașca veselă râde și se ascunde în umbra penelor lui, își flutură labele în dreptul botului și-i strigă zeflemitor că nu crede niciun cuvânt din declarația lui de iubilură.

Aud din nou tic-tacul înnebunitor. Peste două ore va fi miezul nopții. Până atunci mai am timp să visez. Apoi, undeva o Cenușăreasă își va pierde pantoful, niște calești se vor transforma în bostani, iar eu… pentru mine va începe doar o nouă zi. Și un nou an.

Cuvinte inventate, o poveste ciudată și o durere de cap. Trebuie să iau un Ibuprofen.

Au mai scris folosind cuvinte ciudate toți cei înscriși în tabelul Duzinii de cuvinte. Îl găsiți la psi.

Articolul următor
Lasă un comentariu

49 comentarii

  1. Ai trimis la mine durerea ta de cap. Dar chem curcosaurul sa o sperie si sa fuga departe. :)))

    Răspunde
  2. Eu am luat o supradoza de iarnarcotic citind articolele participante la joc. Sper sa imi ajunga 19 saptamani, cati duzinari si-au anuntat prezenta pana acum. :)))

    Răspunde
  3. Adrian

     /  11 ianuarie 2014

    Am un pistol cu apă! Te ajută?

    Răspunde
  4. Deci mulţi vrem să impuscam curcosaurul! Hmm, oare de ce n-am făcut-o? Măcar imaginar crima nu se pedepseşte!

    Răspunde
  5. Faină povestea ta cu psiriduşi şi dezmâţuri! Am visat că iarnacoticul a adus zăpada, creând un peisaj vienelar! 🙂
    O duminică minunată! 😉

    Răspunde
  6. Ai descris o stare, un moment… real si perfect, care ni se intampla tuturor. Cam asa ma simt si eu cand ma doare capul, mi-o ia mintea razna si ma gandesc la cai verzi pe pereti :))

    Răspunde
  1. Capricornii condeiului parfumat « Mirela Pete. Blog
  2. Duzina de “cuvinte”. Dar, într-o bună zi, mă voi răzbuna pentru asta !!! | Hipertensiv
  3. Duzina de cuvinte: Relicva | My virtual Outback
  4. Duzină nebună (29) | BLOG D'AGATHA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: