Fantezie

Fantasy-Bridge-fantasy-31349354-1600-1200Îmi zvâcnesc tâmplele. N-am avut o zi prea grea, dar, cel mai probabil, readaptarea la ritmul obișnuit al vieții mele a fost un pic mai grea decât mi-am imaginat. Cele două săptămâni de vacanță m-au învățat să trăiesc după alte coordonate, iar acum, când trebuie să turez din nou motoarele, nu mi se pare acest lucru tocmai ușor.  Dar trebuie să mă adun cumva. Mâine va fi tot zi cu muncă.

Închid ochii în speranța că, în câteva clipe, mă voi relaxa și voi scăpa de zgomotul și loviturile de ciocan care îmi strivesc gândurile parcă în aceeași cadență cu a propriei mele respirații. Mă afund în văztuneric și, lipsită de văz și cufundată într-un profund întuneric, mă simt puțin mai bine. Încerc să îmi golesc mintea de orice, dar nu este așa ușor.  Un psiriduş bate sarabanda pe nervii mei și, de undeva din spate, tic-tacul unui orologiu face colorarma și mai stridentă.  Dacă aș avea un pistol i-aș ținti limba ascuțită si fosforescentă și ar tăcea. De undeva simt, amețitor, miros de cafea. Tic-tac și miros de cafea! Ce exasperanțe! Mai bine un ceai, îmi șoptește un gând amețit. Ca și mine, și el și-a luat doza de iarnarcotic. Îl alung și mă las purtată, de altul, într-un peisaj vienelar. În față Gloriette cu silueta sa caneluridă, nămeți cât casa, un olimpotab care se plimbă printre ei. La dreapta un dezmât care este în toi. Ce mai petrecere! Dansează, cântă și se strigă pe nume unii pe alții. Parcă deslușesc câteva… Maya, Jora, Meowrice, Griska… și mai departe nu mai înțeleg. Un curcosaur și-a făcut apariția printre ei și, în loc să îi pună pe fugă, a stârnit un joc nebun. El le vorbește despre tangouri și pași de vals, despre frăție și afinitate, afișând, evident, un zâmbet asigurmand; gașca veselă râde și se ascunde în umbra penelor lui, își flutură labele în dreptul botului și-i strigă zeflemitor că nu crede niciun cuvânt din declarația lui de iubilură.

Aud din nou tic-tacul înnebunitor. Peste două ore va fi miezul nopții. Până atunci mai am timp să visez. Apoi, undeva o Cenușăreasă își va pierde pantoful, niște calești se vor transforma în bostani, iar eu… pentru mine va începe doar o nouă zi. Și un nou an.

Cuvinte inventate, o poveste ciudată și o durere de cap. Trebuie să iau un Ibuprofen.

Au mai scris folosind cuvinte ciudate toți cei înscriși în tabelul Duzinii de cuvinte. Îl găsiți la psi.

Anunțuri
Lasă un comentariu

49 comentarii

  1. Ibuprofen? La farmaspirină, desigur 🙂
    Cuvintele astea au dat-o în fantezii și la tine, după cum văd 🙂

    Răspunde
  2. Curcosaurul e inamic public, constat. Eu l-am declasat la statutul de iubilureț figurant. Tocmai bun de ignorat.
    Zici Ibuprofen? Mai bine trinitrotoluen. Exasplodant garantat.

    Răspunde
    • Ibuprofen e pe bune! Și apropo de dureri de cap… fă ceva cu modul de a comenta la tine pe blog. 🙂

      Răspunde
      • Of, se adună reclamațiile! / Irealiaaaa, aveai dreptateeee!…
        Dar tu parcă ai reușit să comentezi o dată, uite aici: http://comicultural.blogspot.ro/2013/12/gand-din-cuvant.html …oare ce-o fi intervenit acum? O intra Disqusul în insolvență…
        O să văd ce pot face. O să retestez(și resetez), poate, sistemul de comentarii Blogspot.
        Partea proastă e că pierd comentariile de până acum, iar la comunicările de până acum țin foarte mult (deși am doar cinci luni de blogging).

        Răspunde
  3. nebunie de dezmât virtual bazat pe cuvinte inventate cu mii de sensuri imbracate…

    imi plac cele simple si la obiect, aparent cel putin. Poate si pentru ca mie imi ies alambicate si complicate si au nevoie de explicatii ulterioare!

    Răspunde
  4. FRUMOS!

    Răspunde
  5. Un stil aparte! O poveste minunata!!! Imi place 🙂

    Răspunde
  1. Contract | Înşiră-te mărgăritare by Adriana Tîrnoveanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: