Îmi zvâcnesc tâmplele. N-am avut o zi prea grea, dar, cel mai probabil, readaptarea la ritmul obișnuit al vieții mele a fost un pic mai grea decât mi-am imaginat. Cele două săptămâni de vacanță m-au învățat să trăiesc după alte coordonate, iar acum, când trebuie să turez din nou motoarele, nu mi se pare acest lucru tocmai ușor.  Dar trebuie să mă adun cumva. Mâine va fi tot zi cu muncă.

Închid ochii în speranța că, în câteva clipe, mă voi relaxa și voi scăpa de zgomotul și loviturile de ciocan care îmi strivesc gândurile parcă în aceeași cadență cu a propriei mele respirații. Mă afund în văztuneric și, lipsită de văz și cufundată într-un profund întuneric, mă simt puțin mai bine. Încerc să îmi golesc mintea de orice, dar nu este așa ușor.  Un psiriduş bate sarabanda pe nervii mei și, de undeva din spate, tic-tacul unui orologiu face colorarma și mai stridentă.  Dacă aș avea un pistol i-aș ținti limba ascuțită si fosforescentă și ar tăcea. De undeva simt, amețitor, miros de cafea. Tic-tac și miros de cafea! Ce exasperanțe! Mai bine un ceai, îmi șoptește un gând amețit. Ca și mine, și el și-a luat doza de iarnarcotic. Îl alung și mă las purtată, de altul, într-un peisaj vienelar. În față Gloriette cu silueta sa caneluridă, nămeți cât casa, un olimpotab care se plimbă printre ei. La dreapta un dezmât care este în toi. Ce mai petrecere! Dansează, cântă și se strigă pe nume unii pe alții. Parcă deslușesc câteva… Maya, Jora, Meowrice, Griska… și mai departe nu mai înțeleg. Un curcosaur și-a făcut apariția printre ei și, în loc să îi pună pe fugă, a stârnit un joc nebun. El le vorbește despre tangouri și pași de vals, despre frăție și afinitate, afișând, evident, un zâmbet asigurmand; gașca veselă râde și se ascunde în umbra penelor lui, își flutură labele în dreptul botului și-i strigă zeflemitor că nu crede niciun cuvânt din declarația lui de iubilură.

Read the full post »